ZOTAS · Service
Sari la conținut

Securitate și sănătate în muncă

Întocmire dosar SSM și servicii SSM în Râmnicu Vâlcea

Serviciile SSM includ evaluarea riscurilor, planul de prevenire, documentația și sprijinul pentru instruire, în aria convenită în contract. SSM separat se ofertează individual; grila pachetului complet SSM + PSI pornește de la 120 lei/lună pe firmă. Întocmirea inițială se adaugă separat: 450 lei/funcție evaluată SSM + 500 lei dosar PSI.

Dosar SSM complet pregătit pentru control ITM, pentru o firmă din Râmnicu Vâlcea

Ce primești în serviciul SSM

Un dosar SSM nu e un teanc de formulare generice. Sunt documentele care demonstrează că firma ta a identificat riscurile, a luat măsuri și își instruiește oamenii — exact ce verifică un inspector ITM.

  • Evaluarea riscurilor profesionale

    Pe fiecare loc de muncă și activitate reală, nu pe șablon. Cuantificată conform metodologiei INCDPM, cu factorii de risc identificați și ierarhizați.

  • Plan de prevenire și protecție

    Măsurile tehnice, organizatorice și igienico-sanitare, cu termene și responsabili. Document corelat cu evaluarea riscurilor, urmărit în practică și prezentat la solicitarea ITM.

  • Fișe și tematici de instruire

    Fișe individuale de instruire SSM, tematici pentru instruirea introductiv-generală, la locul de muncă și periodică, cu periodicitatea corectă pe categorii de personal.

  • Decizii și instrucțiuni proprii

    Deciziile interne aplicabile (responsabilități SSM, comitet de securitate unde e cazul) și instrucțiunile proprii de securitate pentru echipamentele și activitățile firmei.

  • Evidențe și registre

    Registrul de evidență a accidentelor, evidența echipamentelor individuale de protecție, semnăturile de instruire — ținute la zi, gata de verificat.

  • Asistență la control ITM

    Pentru contractele active te sprijinim la controlul ITM, la sediu, telefonic sau prin e-mail, după caz: clarificăm întrebările inspectorului și corectăm în termen observațiile privind documentația întocmită de noi.

Cât costă

SSM separat sau pachet complet SSM + PSI

SSM separat se ofertează după activitate, numărul de angajați și complexitate. Grila publică de mai jos aparține exclusiv pachetului complet SSM + PSI.

Preț la cerereSSM separatofertă după activitate, personal și aria contractului
de la 120RON / lunăpachet complet SSM + PSI pentru firme mici
450 + 500RON setup unic450/funcție SSM + 500 dosar PSI, o singură dată
Cere ofertă pentru SSM separat

Cum lucrăm

De la audit la dosar pregătit pentru control

  1. 01

    Analiză inițială

    Venim la sediu (sau analizăm remote) activitatea reală, locurile de muncă și echipamentele, apoi stabilim documentele necesare.

  2. 02

    Construim dosarul de la zero

    Întocmim integral dosarul SSM: evaluări, plan de prevenire, fișe, decizii și instrucțiuni proprii — adaptate firmei, nu preluate de la alt furnizor.

  3. 03

    Instruim și pregătim tematicile

    Realizăm instruirea introductiv-generală și pregătim tematicile pentru instruirea la locul de muncă și periodică — acestea se efectuează de conducătorii locurilor de muncă, conform HG 1425/2006, iar noi sprijinim și verificăm documentarea.

  4. 04

    Menținem la zi

    Suport pentru instruirile periodice, actualizări legislative și revizuirea evaluării la modificarea condițiilor de muncă. Te ajutăm să rămâi la zi tot anul, nu doar la semnare.

Pentru cine

Firme mici și mijlocii din Vâlcea care vor liniște la control

Întocmirea dosarului SSM pornește de la activitatea efectivă și posturile firmei. Consultă lista documentelor din dosarul SSM, prețurile SSM și PSI și lista de pregătire pentru controlul ITM.

Lucrăm cu firme de la 1 angajat în sus — comerț, producție, HoReCa, construcții, servicii, transport. Indiferent de domeniu, obligațiile SSM apar de la primul angajat, iar noi acoperim activitățile SSM prevăzute în contract, ca tu să te ocupi de afacere.

Ai nevoie și de documentație PSI, medicina muncii sau evaluarea riscurilor profesionale? Le gestionăm pe toate dintr-un singur punct de contact. Vezi și protecția muncii în Râmnicu Vâlcea.

Vrei să înțelegi întâi ce ar trebui să conțină dosarul tău? Am detaliat fiecare document în ghidul Ce conține un dosar SSM complet, iar dacă tocmai ai deschis firma, începe cu documentele SSM pentru o firmă nouă. Toate resursele sunt strânse în ghidurile SSM pentru angajatori.

Întrebări frecvente

Ce întreabă firmele despre SSM

01De ce documente SSM are nevoie o firmă din Râmnicu Vâlcea?

În mod uzual: evaluarea riscurilor profesionale, planul de prevenire și protecție, fișele de instruire, tematicile de instruire, deciziile interne, instrucțiunile proprii și evidența instruirilor periodice. Lista exactă depinde de activitate, numărul de angajați și riscurile locurilor de muncă.

02Este obligatoriu SSM dacă am un singur angajat?

Da, pentru firmele din domeniile comerciale prezentate aici obligațiile din Legea 319/2006 apar de la primul angajat. Documentația și măsurile se adaptează activității și riscurilor; excepțiile specifice de la art. 4 se analizează separat.

03Cât durează să fie gata dosarul SSM?

Dosarul inițial e gata în cel mult 10 zile de la primirea fișei de colectare completate și a informațiilor necesare. Instruirea la angajare și celelalte obligații nu se amână până la finalizarea dosarului.

04Pot externaliza complet partea de SSM către ZOTAS?

Activitățile contractate pot fi asigurate printr-un serviciu extern abilitat, cu respectarea formei de organizare aplicabile mărimii firmei și riscurilor, conform art. 14–19 din Normele HG 1425/2006. ZOTAS gestionează activitățile SSM prevăzute în contract — evaluarea riscurilor, documentația, instruirea introductiv-generală, tematicile de instruire, verificările și suportul la control. Apelarea la un serviciu extern nu exonerează însă angajatorul de responsabilitățile sale legale în domeniul securității și sănătății în muncă, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 319/2006.

05Ce se întâmplă dacă vine un control ITM și nu am documentația?

Încadrarea și amenda depind de obligația încălcată. Oprirea activității sau a unui echipament poate fi dispusă în caz de pericol grav și iminent, conform art. 19 lit. k) din Legea 108/1999; lipsa unui document nu conduce automat la oprire. Dacă ai deja un control anunțat, sună-ne — verificăm ce există, identificăm lipsurile și pregătim dosarul în regim de urgență.

Ai nevoie de dosar SSM în Râmnicu Vâlcea?

Spune-ne câți angajați ai și cu ce se ocupă firma. Îți facem o verificare gratuită și o ofertă clară.

Oferta pentru firma ta

Înainte de ofertă, te întrebăm

Pornim de la cinci întrebări, ca să primești o ofertă potrivită activității tale.

Ce activitate are firma ta și ce locuri de muncă ai?

Spune-ne activitatea efectivă, posturile, punctele de lucru și echipamentele folosite. Un birou, un magazin, un șantier, o unitate de producție și un restaurant au riscuri și documentații diferite. Evaluarea stabilește măsurile și EIP necesar.

Câți angajați ai și cum se calculează prețul?

Pentru pachetul SSM + PSI, minimul este 120 lei/lună pe firmă: 22 lei/angajat/lună la 1–29 angajați, 20 lei la 30–59 și 18 lei la 60–110; peste 110, ofertă personalizată. De exemplu, 3 angajați costă 120 lei/lună, iar 10 costă 220 lei/lună. Prețurile sunt finale, ZOTAS este neplătitor de TVA. SSM sau PSI separat se ofertează individual.

Ai nevoie de dosar inițial sau de abonament lunar?

Dosarul inițial organizează documentația de început; abonamentul asigură activitățile recurente, actualizările și sprijinul pentru instruire. Întocmirea se plătește o singură dată, separat de abonament: 450 lei/funcție evaluată SSM + 500 lei dosarul PSI. Dosarul inițial e gata în cel mult 10 zile de la primirea fișei de colectare completate și a informațiilor necesare. Lucrăm în protecția muncii din 2011, ca serviciu extern SSM abilitat.

Ai control ITM anunțat sau inopinat?

Dacă ai primit o înștiințare, spune-ne termenul și documentele solicitate. Dacă inspectorii au ajuns deja, pune la dispoziție documentele reale și anunță persoana responsabilă și serviciul extern. Verificăm ce există și prioritizăm lipsurile; rezultatul controlului îl stabilește inspectorul. Instruirile și măsurile se efectuează și se consemnează la data reală.

Cauți servicii pentru firmă sau vrei să depui o sesizare la ITM?

ZOTAS este o firmă privată de servicii SSM și PSI. Pentru o sesizare privind angajatorul te adresezi inspectoratului teritorial de muncă competent; ZOTAS nu este ITM. Pentru documentația și prevenirea din firma ta, îți oferim verificarea gratuită a dosarului și o ofertă după activitate și personal.